Of, of… Ce de tumulturi avem noi, mamele! Cum sa nasc, cum sa fac sa alaptez, cum sa fac sa intarc, cum sa ii dau sa manance, cum sa il culc, cum sa il ajut sa renunte la scutec? De fapt, aici voiam sa ajung. Ii iau olita sau reductor pentru toaleta?
Inainte de orice, imi place sa ma documentez. Si caut mereu surse sigure, cat se poate de stiintifice, nu citesc pareri neavizate.
Am avut impresia, uneori, in mamicie, ca toata informatia pe care o acumulasem (fie in timpul studiilor de psihologie, fie pe toata perioada sarcinii) nu prea imi mai dadea voie sa imi ascult instinctul. Inclinam sa fac anume lucru, dar, nu, nu, nu o faceam, ca citisem eu undeva o informatie pretioasa care nu imi dadea pace. Ajunsesem chiar sa ma culpabilizez din cauza asta.
Realizam ca e simplu sa cresti copii daca faci strict cum consideri, iar de cele mai multe ori acest “consideri” e reprezentat de radacinile educatiei si cresterii de care am avut noi insine parte si, extrapoland, au avut parte toti antecesorii nostri. Constrangerile zac in inconstientul nostru colectiv. Mare inconstient, inconstientul asta!
Insa cand iti doresti sa cresti un pui de om perfect, sa nu ii alterezi forma absolut divina in care vine el la voi in familie, presiunea e mare. Copiii vin puri, buni, blanzi, emotionali, conectati, perfecti. Eu mi-am dorit ca fetita mea sa ramana asa. Iar pentru asta, este nevoie de implicare totala si, mai ales, emotionala.
Revin la subiectul pe care vreau sa vi-l propun astazi, controlul sfincterian al copiilor. Stiam ca cei mici capata control sfincterian in jurul varstei de doi ani, dar nu a fost suficient. Am citit pana am dat de un articol al Dr. Irina Costache, pediatru, pe care o admir si o respect (o gasiti pe https://pediatricblog.info/). M-am regasit in cele mentionate de ea si mi-a confirmat din punct de vedere medical ca stiam bine ce stiam. Am aflat si ca, inceput prea devreme antrenamentul, copilul o resimte ca pe o constrangere si, dincolo de frustrari si suparari, poate dezvolta, ulterior o sensibilitate, care va da nastere la infectii urinare recurente, cistite si alte cele.
In jurul varstei de 1 an si vreo 3 luni, Delia mea incepuse sa constientizeze cand facea caca si ma anunta cand se intampla. Asta a fost primul semn care m-a pus pe ganduri. Mi se parea totusi prea devreme sa incercam, am mai lasat-o sa creasca, astfel incat sa reusim sa comunicam mai bine cu ea. Intre timp, eu am mai citit in vreo doua carti despre controlul sfincterian, cum sa faci sa fie bine, usor si repede.
Initial, inclinam spre a-i cumpara fetitei mele reductor pentru toaleta, ca sa nu mai fie nevoie de o noua etapa de invatare, cea a folosirii toaletei. Apoi, gandindu-ma mai bine, am realizat ca postura corecta pentru defecare este cea ghemuita, pe care copiii o obtin folosind olita, iar noi adultii o obtinem la toaletele turcesti, pe care, probabil, abia le mai regasim chiar si in Turcia. Asadar, decisesem. Olita.
A urmat pregatirea ei. I-am spus ca vom merge la mall, la acel magazin vestit de bebelusi, frate cu Pupaza din Tei, ca sa alegem impreuna olita. Rasfoisem si impreuna cu ea cartile despre care v-am povestit mai sus. Am gasit poze, iar eu i-am explicat ce se intampla acolo. Stia deja ca pipi si caca se intampla la toaleta, vorbisem despre asta.
Zis si facut. Ajunse la magazin, decisesem dinainte ca poate incerca orice olita isi doreste, dar ii voi da optiunea de a alege intre doua pe care le voi considera a fi adecvate. Iar prin adecvate inteleg olite simple, joase, astfel incat pozitia sa fie cat mai corecta, dintr-un plastic de buna calitate. Nu voiam o olita cu jucarii adiacente, pentru ca mi-am dorit ca ea sa inteleaga ca este firesc sa isi faca nevoile acolo si ca sta pe olita pentru acest scop. A “probat”cateva modele, am observat ca, micuta fiind, in unele se afunda, deci nu erau potrivite, altele erau prea inalte si iar nu erau adecvate. Am ales o olita simpla si deloc costisitoare, de la Beaba, brand al carei fan sunt de ani de zile. Sa tot fie vreo zece, de cand am colaborat prima data cu www.erfi.ro. Beaba e brand de produse destinate exclusiv copiilor, fac doar produse de foarte buna calitate, care nu m-au dezamagit.
Am ajuns acasa, am spalat si dezinfectat olita. Totodata, am ales sa nu ii duc olita prin casa pe unde o apuca nevoile, ci sa mearga ea la baie, incaperea din casa cu aceasta destinatie. Astfel, invata sa isi controleze mai bine sfincterele, le antreneaza, ca doar de-asta se cheama “antrenament la olita”. Am pus-o la loc de cinste in baie si i-am spus fetitei: “De cele mai multe ori, dupa ce bei sau mananci, vei simti o senzatie. Va veni pipi sau caca. Te rog sa imi zici, ca sa venim repede, repede la olita, sa faci aici. Asa cum oamenii mari fac la toaleta, copiii fac la olita. Apoi, vei goli singurica olita si vei trage apa. La final, speli mainile si te intorci la joaca.” A urmat apoi un joc de rol cu o papusica aleasa de ea.
M-am gandit ca ar fi dragut sa o incante aceasta reusita a ei, dincolo de reusita in sine. Iar pe copii cel mai mult ii bucura bucuria parintilor si am decis sa transform fiecare eveniment de acest gen in unul fericit. Asa ca am inventat pentru fetita mea un cantecel si un dans pe tema asta.
A fost un demers usor. In prima zi nu a vrut sa se aseze si nici nu am fortat-o niciodata. Nu cred ca vreun lucru merge fortat, cu atat mai mult cu cat vorbim de copii. A doua zi, a vrut, a treia zi iar nu a mai vrut. Insa s-a obisnuit si la inceput cerea sa mearga la olita mai ales pentru treaba mare, care e mai usor de constientizat. Apoi, treptat, a constientizat si cand ii venea sa faca pipi.
Va recomand sa fiti atenti la copii si sa nu ratati momentul cand cel mic verbalizeaza, ca sa nu fie prea tarziu cand ajungeti la baie. Faceti o joaca din mersul pana la baie, topaiti, alergati, faceti-o cu bucurie. Dupa ce se produce fericitul eveniment, aratati incantare, aplaudati, luati-i in brate pe copii, invartiti-va cu ei in brate, dansati, cantati. Ii va placea sa repete, ii va placea sa se simta mandru de realizarea sa. In rest, aveti rabdare, fiti sustinatori, continatori si iubitori!
Acum, in timp ce scriu acest articol, imi amintesc ca am scris, la un moment dat, o poezie usoara pentru o fetita cu care am lucrat in cabinet. Gasiti-i un ritm si transformati-o in cantecel. O las mai jos pentru voi.
Sunt fetita/un baiat mare
Si-mi place la plimbare
Cu chilotel curat
Si fundulet uscat!
Scutec nu mai folosesc
Si cu asta ma mandresc!
Articol scris de: Roxana Sotreanu
