Piața produselor pentru bebeluși și copiii mici cunoaște o dezvoltare explozivă, inclusiv la noi în țară.

Pe lângă produsele necesare și utile pentru creșterea celor mici, suntem asaltați cu oferte pentru diverse accesorii, de aplicații și servicii inutile și cumva începem să avem senzația că ne sunt cu adevărat necesare, mai ales când ele sunt intens promovate de influenceri și vedete.

Cele mai perculoase produse le-am regăsit în categoria celor pentru somn, iar cazurile dramatice ale obiceiurilor periculoase și a consecințelor acestora sunt din ce în ce mai mediatizate, dar niciunul nu pare atât de veridic percum cazul lui Charlie, baiețelul unui pediatru din Statele Unite, un bebeluș sănătos, care a apucat să traiască doar 18 zile.

Hai să vedem totuși ce produse ar fi bine să NU se găsească pe lista noastră de shopping și de ce.

1. Baby Nest-urile

Am ales să punem pe locul I această categorie din mai multe motive.

  • Sunt produse interzise în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie dat fiind legătura lor cu Sindromul Morții Subite a bebelușului
  • Site-ul European al Protecției Consumatorului a emis în ultima perioadă cel puțin 11 alerte de produs periculos pentru asemenea accesorii
  • Nu există niciun standard european de omologare dpdv al siguranței unor astfel de produse

Cum pot fi ele un produs periculos: afectarea funcției respiratorii a bebelușului, risc de sufocare (suprafața de somn care nu e perfect orizontală, marginile ridicate, pufoase)

2. Patuturi Co-Sleeping

Această categorie include unele din cele mai periculoase produse pentru bebeluși și apare promovată prin variate cursuri pentru părinți

  • Un studiu efectuat la nivelul Uniunii Europene a demonstrat faptul că 7 din 8 modele de co-sleeper examinate nu au întrunit criteriile de siguranță pentru un produs destinat somnului bebelușului. În 6 din cazuri, acestea prezentau un marcaj de conformitate și erau declarate ca fiind în complianță cu standardul EN 1130:1996, un standard vechi care nu face referire la astfel de dispozitive.

3. Leagănele pentru dormit

Foarte promovate la rândul lor, aceste dispozitive trebuie folosite strict atunci când bebelușul este treaz și nu trebuie să țină loc de pătuț.

Unghiul de înclinare al unor astfel de dispozitive variază între 10 și 30 grade (față de orizontală) și sunt promovate pentru utilitatea în prevenția refluxului gastro-esofagian. Cu toate acestea, niciun studiu științific nu a reușit să demonstreze un astfel de beneficiu, iar riscul asociat de moarte subită a bebelușului prin poziționarea într=un astfel de leagăn în timpul somnului este foarte mare.

În anul 2019, compania Fisher Price a fost obligata de Autoritatea Pentru Protecția Consumatorilor din Statele Unite să retragă de la vânzare 4.7 milioane de leagăne-balansoar Rock’Play, după ce Academia Americană de Pediatrie a putut demonstra legătura dintre dormitul în aceste leagăne și decesul a 32 de bebeluși în perioada 2011-2019.

4. Protecții laterale pentru pat

Nările bebelușului se pot foarte ușor astupa prin contactul cu perne, jucarii din pluș sau alte articole textile aflate în pătuț.

Aceste protecții textile (numite popular și “tur de pat” sunt pe lista produselor interzise de Academia Americană de Pediatrie, fiind considerate cauza a decesului prin sufocare a 107 sugari (perioada 1990-2016, statistică Statele Unite ale Americii).

Mai multe informații legate de somnul sănătos al bebelușilor puteți afla și de la partenerii noștri din Comunitatea Mami Doarme.

5. Premergătoarele

Premergătoarele sunt căutate de părinți în etapa în care bebelușul începe să meargă. Există un fals sentiment de siguranță al părintelui care își imaginează că cei mici sunt feriți de riscuri atunci când utilizează un astfel de dispozitiv.

Totuși, anual în Statele Unite ale Americii, peste 21.00 de copii cu vârste între 3 și 12 luni ajung la Camera de Gardă a spitalelor de urgență ca urmare a rănirii din cauza utilizării unui premergător. Acesta e motivul pentru care Academia Americană de Pediatrie NU recomandă aceste dispozitive, iar autoritățile din Canada au interzis încă din 1989 comercializarea lor.

Your Content Goes Here

6. Scaunele de baie

Aceste accesorii îi ajută pe bebeluși să stea în funduleț în cadă, dar riscul de răsturnare și înec al celor mici este incredibil de mare, iar numărul deceselor asociate unor astfel de produse a fost de 175 de cazuri în ultimii 16 ani.

Acestea sunt câteva din produsele periculoase comercializate și promovate mult în Social Media.

Este bine să fiți mereu atenți la standardele de siguranță pe care trebuie să le întrunească fiecare din categoriile de produse

Pe lângă ele, este bine să fiți extrem de atenți in ceea ce privește utilizarea incorectă a următoarelor articole pentru bebeluși:

  • Sisteme de Monitorizare: ateție la riscul de strangulare a copilului cu cablul de alimentare al unor astfel de dispozitive
  • Scaune de masă sau carucioare sau scoici auto puse direct pe cadrul căruciorului fără asigurarea corectă a copilașului în centurile de siguranță: risc de cădere, de răsturnare. Anumite cărucioare de voiaj, foarte populare, sunt binecunoscute pentru riscul de răsturnare și accidentare
  • Cărucioarele de Jogging utilizate înainte ca cel mic să împlinească 1 an: risc de sufocare prin căderea capului bebelușului în timpul alergării (acesta nu este bine susținit de musculatura cervicală) și de asfixie mecanică consecutivă.
  • Umidificatoarele cu aburi calzi: risc de producere de arsuri prin expunerea bebelușului la aburii fierbinți. Recomandările Asociației Pentru Protecția Consumatorilor din Statele Unite sunt acelea de a utiliza în loc umidificatoare ultrasonice, cu aburi reci.

Piața de produse pentru bebeluși și copii este o piață tânără la noi în țară, iar lipsa vigilenței autorităților face posibilă comercializarea de nenumărate produse periculoase.

Vă recomandăm să vă luați informațiile din surse autorizate, să verificați site-ul Comisiei Europene sau site-urile organizațiilor de Protecția Consumatorului (Which, Qui Choissier, Stiftung Warrentest, etc) din diverse state ale lumii, pentru a vedea dacă unul din articolele care vă interesează: pătuț, scaun de masă, cărucior, scaun auto, saltea, balasoar se află sau nu pe lista alertelor europene de siguranță, așa-numitele Alerte Rapex.

Săptămânal vom încerca să vă ținem la curent cu cele mai noi informații legate de sănătatea și siguranța celor mici și să vă ajutăm să treceți cu bine peste prima etapă din dezvoltarea lor.

Vă așteptăm cu drag la Cursurile dedicate Sănătății și Siguranței Bebelușilor, cursuri realizate de medicii Fundației Siguranță Auto Copii și partenerii noștri.

Bibliografia articolului este disponibilă la cerere.

Your Content Goes Here